Replica transportatorilor la majorarea accizelor: Șoferii vor alimenta de afară sau vor falimenta în țară

Replica transportatorilor la majorarea accizelor: Șoferii vor alimenta de afară sau vor falimenta în țară
Publicat: 12/08/2017, 14:47

„Rugăm Guvernul să refacă toate calculele referitor la impactul pe care îl va avea această măsură asupra economiei României, deoarece s-ar putea crea probleme grave în toate sectoarele economiei, dar și scăderi semnificative la vânzările de carburant în țară, deci și scăderi ale sumelor încasate la bugetul statului, deoarece există posibilitatea de a alimenta din țările vecine. Există precedent în acest sens, iar experiența recentă a demonstrat că o astfel de creștere a prețurilor gerenează scăderi și nu creșteri la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat al COTAR.

„Printr-o adresă către primul-ministru, am cerut să analizați situația din anul 2014, când statul român ar fi trebuit să încaseze 50,6 milioane de euro lunar din supra-acciză, din care circa 36 de milioane de euro din acciza suplimentară la motorină și aproape 15 milioane de euro din acciza suplimentară la benzină, dar s-au încasat lunar cu aproape 11 milioane de euro mai puțin decât în perioada anterioară creșterii accizelor. Respectiv, cu 3 milioane de euro mai puțin la motorină și cu 8 milioane de euro mai puțin la benzină. Institutul Național de Statistică indica o scădere de 18,5% a valorii carburantului vândut în România, în iulie 2014″, declară Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Potrivit confederației patronale, creșterea accizei la motorină și benzină cu 45,22 bani (acciza + TVA) pentru fiecare litru „îi va determina pe transportatorii care efectuează curse internaționale, atât pentru transporturile de marfă, cât și de persoane, să alimenteze din afara țării, așa cum s-a mai întâmplat în perioadele în care carburantul a fost mai scump în România”.

Pe de altă parte, atenționează COTAR, transporturile de marfă sau de persoane de pe teritoriul României se vor scumpi, astfel încât vor genera creșteri ale prețurilor mărfurilor, produselor finite și materiei prime, de unde vor fi generate și creșteri ale prețurilor de producție și creșteri de prețuri ale mărfurilor la raft. Astfel, „puterea de cumpărare va înregistra o scădere, ceea ce va duce la scăderea nivelului de trai al românilor, scădere economică pe termen mediu și lung, falimente în lanț pentru producători, distribuitori și micii întreprinzători”.

Potrivit confererației, consumul anual de carburant este, în România, de aproximativ 7 miliarde de litri, din care 5 miliarde de litri de motorină și două miliarde de litri de benzină, astfel încât suma colectată suplimentar ar trebui să se ridice la peste 3 miliarde de lei, „dar nu se poate garanta faptul că se va menține nivelul consumului de motorină și benzină din acest moment”. Din datele înregistrate în perioadele anterioare, „se poate estima o reorientare a circa 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaționali de pe teritoriul României către alte state europene, care au prețuri mai mici”. Acest lucru ar putea genera un adevărat dezastru pentru economia României, pentru că vânzările de carburant ar scădea, colectarea accizei va fi mult mai mică decât în prezent, însă prețurile vor crește pentru toate produsele și serviciile, menținând un trend descendent al puterii de cumpărare și, deci, al nivelului de trai în România”.

În același timp, „vor fi afectați de această măsură și românii care călătoresc în țară cu autocare și microbuze, deoarece firmele care fac transport rutier de persoane vor fi obligate să majoreze prețurile biletelor”.

„Mai trebuie specificat faptul că deja statul face concurență neloială transportatorilor rutieri de persoane, prin subvenționarea cu peste 80% a CFR Călători și a operatorilor privați de transport feroviar de persoane, la care s-au adăugat, de la începutul acestui an, călătoriile gratuite pentru 450.000 de studenți, suportate din bugetul statului, care doar la CFR Călători aduc circa 18 milioane de lei lunar. În aceste condiții, o creștere a accizei la motorină va îndrepta către faliment mai multe firme de transport, ceea ce înseamnă alte scăderi pentru bugetul statului și, deci, pentru economia României”, se mai arată în comunicat.

Accizele la carburanți urmează să crească, conform proiectului de modificare a Codului Fiscal publicat săptămâna trecută de Ministerul Finanțelor, care susține că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislația Uniunii Europene.

La benzina fără plumb acciza urmează să crească de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri. La motorină, acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.

COTAR este reprezentativă la nivel național pe sectoarele de activitate „transporturi rutiere” și „școli de conducere auto”, având ca membri federații și asociații din rândulrile transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi și inchiriere, școlilor de conducători auto.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale